„Ianis e un copil care nu are nici 16 ani. Ne gândim, vedem când va fi (n.r. – debutul). La fel și ceilalți din generația ’98 care sunt la echipa mare. Trebuie să le găsim momentul, nu trebuie aruncați așa, de dragul de a o face. Depinde și de ei, de cum cresc, dar cu siguranță anul acesta vor apărea (n.r. – în Liga I). Depinde de el, pentru că el îți dă încredere să îl bagi în teren. Ianis duce presiunea, el trebuie să fie obișnuit. Fotbalul e un spectacol, e o scenă mare unde spectatorii așteaptă să te vadă. Cred că el o duce, îi place fotbalul și cred că va fi și competitiv”, a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a menționat că FC Viitorul merge să câștige partida cu Astra de la Giurgiu, chiar dacă recunoaște că adversarul este unul dificil. „Astra este o echipă de top din țară care are pretenții să câștige campionatul, știm că e o deplasare foarte grea și că trebuie să ne autodepășim. Nu e ușor, dar nimic nu e imposibil. Ei își doresc să ia puncte și să stea sus, acolo. Mergem și o să vedem ce o să fie. Încercăm să nu mai repetăm greșelile și ne gândim numai la victorie. Va fi dificil, dar încercăm și vedem. Ne dorim să facem performanță”, a menționat Hagi.
Referitor la gestul rasist făcut, vineri, de un suporter rapidist la adresa atacantului formației Concordia Chiajna, brazilianul Carlos Welington, Hagi a menționat că jucătorii trebuie tratați cu mai mult respect pe stadioane. „Nu am auzit și nu am văzut. Dar trebuie să respectăm orice culoare, sportul e un spectacol. Cine merge acolo să facă spectacol trebuie să fie respectat, mai ales jucătorii. Pentru că ei sunt actori, iar actorii trebuie lăsați să joace așa cum sunt ei. Iar ceilalți care suntem alături de ei să îi susținem și să ne comportăm cu fair-play și mult respect. Altfel e păcat. Pe timpul meu stadioanele erau pline, frumoase, fotbalistul era idolatrizat, acum, din păcate, nu mai e același lucru”, a precizat Hagi.
Echipa FC Viitorul întâlnește, duminică, de la ora 18.30, în deplasare, formația Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a X-a a Ligii I.